Adevărul dureros

— Ioana… nu e ce crezi…

— Atunci spune-mi ce este!

A urmat o pauză lungă.

— I-am spus mamei că am contribuit… că apartamentul e al nostru…

— Ai mințit-o trei ani? am întrebat.

— Nu dramatiza…

Am închis telefonul. Nu mai aveam nevoie de explicații.

În ora care a urmat, Marta a continuat să vorbească. Eu nu am mai răspuns. În schimb, am început să acționez. Am scos actele de proprietate, am sunat avocatul și am fotografiat tot. Fiecare ciob. Fiecare gest.

Confruntarea finală

Când Andrei a ajuns acasă, tensiunea era apăsătoare.

— Ce se întâmplă aici? a întrebat.

— Spune-i adevărul! a strigat Marta.

El a tăcut. Am pus actele pe masă.

— Citește.

Fața lui s-a schimbat complet.

— Nu. Gata.

Am privit-o pe Marta direct în ochi.

— Apartamentul este pe numele meu. Și acum… vă rog să plecați.

— Nu ai dreptul! a strigat ea.

— Ba da. Și tocmai l-am folosit.