Grabă.

Confuzie.

Ușa mașinii s-a deschis din nou. Au coborât, continuând să vorbească despre invitați și meniu, de parcă nu plănuiseră să-mi ia viitorul.

Când ușa s-a închis, Marian a rămas nemișcat câteva secunde.

— Ați auzit tot? a întrebat încet.

M-am ridicat, cu mâinile tremurând.

— Da.

Nu plângeam.

Nu țipam.

În mine era o liniște rece.

— Ce vreți să faceți? m-a întrebat el.

Am privit drept înainte.

— Mă duceți înapoi la resort.

O oră mai târziu, eram în sala unde se pregătea mireasa. Rochii albe, șampanie, râsete.

Mama s-a apropiat de mine cu un dosar subțire.

— Draga mea, semnează repede aici, înainte să înceapă agitația.

Am luat mapa.

Am deschis-o.

Am citit cu voce tare titlul: „Contract de cesiune părți sociale”.

În cameră s-a făcut liniște.

— Ce faci? a șoptit mama printre dinți.

L-am privit pe tata.

Apoi pe Vlad.

— Tocmai mă asigur că înțeleg ce semnez.

Vlad a zâmbit rigid.

— Ți-am explicat. E doar o formalitate.

— O formalitate prin care îmi pierd dreptul de vot și controlul asupra firmei bunicului?

Fața tatei s-a albit.

Invitatele se uitau una la alta.

— Nu e momentul pentru asta — a șoptit el.

— Ba da — am spus calm. — E exact momentul.

Am închis dosarul.

— Nu semnez.