Melodia întreruptă

M-am așezat la pian. Mâinile mele au ezitat, apoi vechile reflexe au revenit. Am interpretat melodia ei, tandră și luminoasă. Acolo unde se oprea partitura, am continuat, lăsându-mi degetele să găsească notele pe care nu le scrisese.

Când am terminat, plângeam. În spatele biroului, o ultimă scrisoare. Mi-a oferit pianul și studioul. M-a rugat să cânt din nou, scriindu-mi că va fi mereu acolo, în fiecare notă.

Decenii la rând, îmi dăduse flori. Dar, în realitate, pregătea ceva mult mai mare: să-mi dea înapoi visul pe care îl pusesem deoparte pentru a ne construi viața. Merg la studio de două ori pe săptămână. Uneori cânt. Uneori ascult înregistrările lui.

Săptămâna trecută, am înregistrat o piesă pentru prima dată în șaizeci de ani. Am intitulat-o „Pentru Jean”. Degetele mele nu mai sunt la fel de rapide. Notele nu mai sunt perfecte. Dar sunt pline de iubire.

În concluzie, povestea lui Camille ne arată că iubirea adevărată nu se stinge niciodată, ci continuă să ne inspire și să ne ghideze. Chiar și după plecarea celor dragi, amintirile și gesturile lor pot reaprinde visele uitate și ne pot oferi puterea de a continua. Iubirea este o melodie care, deși poate fi întreruptă, găsește întotdeauna o cale de a răsuna din nou.