S-a grăbit spre mine cu pași grei și grăbiți. Expresia feței i s-a schimbat de la șoc la o licărire a ceea ce nu puteam descrie decât ca o disperare tăcută.
„Tată”, a șoptit Wesley, asigurându-se că nu cei din înalta societate se uită. „Ce faci aici?”
O alegere dureroasă
Întrebarea m-a lovit cu atâta forță încât am scos un râs sec, surprins. „Ce caut eu aici, Wesley? E ziua nunții tale, iar eu sunt tatăl tău, așa că unde altundeva aș putea fi?”
A întins mâna să mă apuce de antebraț și m-a condus spre un colț umbros al grădinii, departe de șiroiul de demnitari care soseau. „Tată, nu ți-am trimis o invitație la această nuntă”, a spus el.
Cuvintele lui au aterizat cu un zgomot surd, făcând ca lumea să pară că s-a oprit din învârtit. L-am privit fix un moment îndelungat, așteptând să zâmbească și să-mi spună că a fost doar o glumă crudă.
