— Am primit un telefon de la această adresă — a spus el, fără să ridice vocea. — Trebuie să vorbesc cu Lila. Femeia a căzut printre ei ca o piatră și apă liniștită. Zâmbetul ei s-a înțepenit abia pentru o secundă, suficient cât un bărbat stresat ca Avery să-l observe.

„Trebuie să fi fost o greșeală”, a răspuns ea. „Fiica mea este bine.” Avery nu s-a mișcat. — Vreau să o văd. O altă pauză, de data aceasta mai lungă, și din afara casei s-a auzit un sunet slab, aproape imperceptibil, ca un oftat înăbușit.

Descoperirea adevărului

Femeia a mai deschis puțin ușa, dar corpul ei i-a blocat calea. — Doarme — a insistat ea. Avery a clătinat ușor din cap, ascultând. — Eptopele îl vor deranja pe cel care emite și îl vor confirma. Momentul a atins limita tolerabilului. În cele din urmă, femeia s-a dat la o parte.

Exteriorul casei mirosea a curățenie proaspătă, prea intens, ca și cum cineva ar fi încercat să șteargă mai mult decât praful. Mobila era aranjată, aproape rigidă, ca și cum nimeni nu ar fi locuit cu adevărat acolo. Avery înainta încet, lăsându-și ochii să pună întrebări înaintea vocii. — Unde este camera ta?

Femeia a arătat spre hol fără să spună un cuvânt. Fiecare pas pe care îl făcea Avery părea să pufnească mai mult decât de obicei, ca și cum însăși casa ar fi ascultat. La capătul holului, o ușă închisă. Și în spatele ei, tăcere. Prea multă tăcere.