Un an mai târziu, Maria își veghea ferma cu ochii strălucind de mândrie: avea acum optzeci de vaci ce pășteau libere prin poieni; transformase, din puținul avut, terenul uitat de lume într-o gospodărie vrednică de invidiat. Vânduse bijuteriile rămase de la mama ei ca să cumpere sămânță și furaje, și pusese ultimul leu moldovenesc în afacere. Dar rodul muncii era pe măsură: laptele și brânza ajungeau în piețele din Ungheni, Soroca, până la Chișinău.

Lecțiile trecutului și viitorul promițător

Într-o zi, o tânără din sat, Dumitra, i-a adus un ziar cu un anunț privind vânzarea unor camioane frigorifice la prețuri bune. Maria a recunoscut imediat numărul era firma lui Mihai. Cu inima ușoară, i-a cerut Dumitrei să negocieze, oferind cu 5% mai mult decât prețul cerut, dacă mașinile nu vor fi arătate altcuiva.

Când Maria a venit să vadă camioanele, Mihai n-a putut să-și ascundă uimirea.

Chiar le cumperi? întrebă el bâlbâit.

Da, pentru ferma ta pe care o credeai o povară. Acum am nevoie de ele, pentru că afacerea merge foarte bine, i-a spus Maria, calmă și sigură pe ea.