Când a sosit Ziua Îndrăgostiților, m-am trezit cu o greutate pe piept. Mă așteptam la liniște. S-a auzit o bătaie în ușă. Pe preș, un buchet de trandafiri învelit în hârtie kraft, legat ca în 1962. Lângă el, un plic. Înăuntru: o scrisoare de la Jean… și o cheie.

Mi-a scris că mi-a ascuns ceva toată viața. Că trebuia să merg la adresa pe care mi-a dat-o. Mi s-a strâns inima. O altă viață? Un secret de nedescris? În ciuda fricii mele, am luat un taxi.

Descoperirea unui studio de muzică

Adresa ducea la o clădire din cărămidă cu o ușă verde. Am ezitat mult timp înainte să intru. Înăuntru, m-a învăluit mirosul de lemn ceruit și hârtie veche. Era un studio de muzică.

În centru, un pian vertical magnific. Pereții erau acoperiți cu rafturi pline cu partituri. Pe stativul de note, „Clair de Lune” de Claude Debussy și „Sonata la lumina lunii” de Ludwig van Beethoven — piesele mele preferate. Pe o masă, înregistrări etichetate: „Pentru Camille – decembrie 2018”, „Pentru Camille – martie 2020”… Zeci la număr.